luni, 4 octombrie 2010

Despre ASESAD

Asociaţia pentru Servicii Educative Specializate “Aripi Deschise” este o structură neguvernamentală înfiinţată la iniţiativa unor tineri entuziasmaţi, cu studii în domenii precum: asistentă socială, probaţiune, ştiinţe politice, ştiinţe economice, ştiinţele educaţiei.

Unii dintre noi au lucrat în domeniul reinserţiei sociale a foştilor deţinuţi în ţări care susţin la nivel guvernamental acest tip de programe, spre exemplu Franţa, Marea Britanie, şi au rămas cu o experienţa pozitivă.

Acest lucru ne-a motivat să credem în reuşita într-un domeniu puţin explorat şi cunoscut în societatea românească, şi anume acela al reintegrării sociale a celor care părăsesc închisoarea.



Drept urmare, ne-am propus ca obiective urmatoarele:



* să oferim asistenţă educaţională celor care se liberează din penitenciar;
* să oferim asistenţă în pregatirea şi încadrarea lor profesională ;
* elaborarea, implementarea şi coordonarea de programe menite să optimizeze şansele de reintegrare socială;
* să oferim asistenţă psihologică;
* sensibilizarea opiniei publice privind necesitatea socială de a sprijini dezvoltarea şi integrarea persoanelor care părăsesc închisoarea;
* dezvoltarea de strategii, campanii de lobby pentru influenţarea organului legislativ în vedera adoptării de norme juridice care să reducă gradul de delincvenţă ;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu