inceputul...

As vrea sa incep a scrie in acest blog, al meu creat azi, intr-o nota mai sobra! Am creat blogul din dorinta de a ma descarca...nu stiu, poate nu mi se intampla doar mie, insa in ultimul timp simt ca nu mai pot vorbi cu nimeni, ca nu mai am pe nimeni atat de aproape incat sa ma pot destainui... asa ca am facut blogul acesta, sa ma descarc, sa imi spun pasurile, trairile si durerile...indiferent daca va fi citit sau nu.

Ziceam ca vreau sa incep intr-o nota mai sobra... ieri in 30.05 s-au facut doi ani de cand mama a parasit lumea asta, mergand spre una mai buna (sper), iar in perioada asta, am o stare asa de goliciune. Vreau sa stiti ca mama, era pt mine, mama, tata, sora, prietena...etc. iar de cand a plecat, simt un gol permanent in mine si nu mai comunic, nu mai pot merge la nimeni pentru un sfat, pentru o povaţă sau pur si simplu pt un umar de plans...cand e cazul.

Cu o zi inainte sa moara, eu eram in Timisoara, iar ea acasa si m-a rugat sa vin in acel week-end acasa...insa nu puteam...cica eram ocupat...si totusi, vinerea am plecat acasa, insa cu capul plecat, ochii plini de lacrimi si parca un cleste ce imi strangea tot piepul si nu ma lasa sa respir...pt ca mergeam la mort...murise...MAMA.

Acum, traiesc cu amintirea ei, citesc mereu poezia "MAMA" a lui Cosbuc si plang ascultand "Cargo-MAMA" sau "Ozzy Osbourne-Mama i'm coming home", gandindu-ma.....my home is where my mother is...but, where is mama now....where is my home???

Pentru cei ce nu stiu poezia lui Cosbuc si vor macar s-o citeasca odata uite-o:

In vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau in cale
Iar plopi in umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara -
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.



Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din când în când
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colturi de odaie.



Cu tine doua fete stau
Si torc in rand cu tine;
Sunt inca mici si tata n-au,
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Incepe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai ingandurata.



Si firul tau se rupe des,
Caci ganduri te framanta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cand firul se desfira...
Te uiti la el si nu-l radici,
Si fetele se mira.



...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti -
"Ce vezi?" intreab-o fata.
"Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plans de-ngropaciune.



Intr-un tarziu, neradicand
De jos a ta privire:
"Eu simt ca voi muri-n curand,
Ca nu-mi mai sunt in fire...



Mai stiu si eu la ce gandeam?
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.



Dar n-a fost el!... Sa-l vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad odata-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, in ceasul mortii!"



Afara-i vant si e-nnorat,
Si noaptea e tarzie;
Copilele ti s-au culcat -
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plangand;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tarziu cu mine-n gand,
Ca sa visezi de mine!


In timp ce cititi poezia...ascultati si asta:

http://www.youtube.com/watch?v=5GZlJr1c48k


atat pentru inceput....o zi buna va doresc la toti!